Rusia vrea să înroleze în armată bărbații de peste 40 de ani

Potrivit unui anunț publicat de Duma de Stat, o astfel de modificare ar fi un real ajutor pentru armata rusă care rămâne cu tot mai puțini soldați pe front. Totodată, soldații mai tineri vor putea beneficia de o experiență militară și cunoștințele bărbaților trecuți de 40 de ani care au efectuat stagiul militar în condiții mult mai dure și mai serioase.


„În cazul armelor de mare precizie, operarea acestora și a echipamentului militar necesită specialiști cu un ridicat grad de calificare. Experiența ne arată că astfel de specialiști se formează în jurul vârstei de 40-45 de ani”, se arată în comunicatul Dumei de stat a Rusiei.


La moment, legea din Rusia stipulează că înrolarea în armata rusă se face doar pentru cetățenii ruși cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, și pentru cetățenii străini cu vârsta între 18 și30 de ani.

Potrivit unor informații oferite de armata ucraineană, Rusia ar fi pierdut peste 28.000 de soldați în cele aproximativ trei luni de război. Datele însă nu au fost confirmate de autoritățile de la Moscova. Ultimul bilanț oficial al pierderilor în rândul soldaților oferit de Rusia a fost la data de 25 martie, când Kremlinul a transmis că 1.315 soldați ruși au fost omorâți pe parcursul unei luni de război.


Rusia angajează soldați în armata rusă pentru războiul din Ucraina

Rusia a publicat un anunț de recrutare a soldaților pe un site de job-uri după ce a suferit pierderi colosale în armata rusă, însă invazia din Ucraina continuă. Autoritățile de la Kremlin au publicat un anunț de recrutare a 20.000 de soldați.


„Alegeți stabilitatea, ample oportunități de autoîmplinire, un nivel de viață decent și un statut social ridicat”, se indică în anunțul postat de autoritățile ruse pe site-ul de recrutări, superjob.ru.


Cei interesați de anunț și care sunt gata să lupte în Ucraina în acest război vor primi un salariu lunar de aproximativ 500 de euro pe lună, iar durata contractului de angajare va fi pe un termen de șase luni.