Alexander Subbotin a fost găsit mort în pivnița unei case din apropierea Moscovei, duminică.

Potrivit Daily Mail, el apelase la leacurile unor șamani pentru a scăpa de mahmureală, ajungând în locuința lor din apropierea Moscovei într-o stare severă de intoxicație cu alcool și droguri.


Milionarul rus, Alexander Subbotin, mort în condiții suspecte

”Șamanul” Magua Flores si soția lui, Tina Cordoba, i-ar fi injectat venin de broască otrăvitoare și l-au lăsat în pivniță. Cei doi spun că bărbatul ar fi trebuit să se simtă mai bine după ce vomita toxinele din otravă, însă nu s-a întâmplat așa. Omul a facut atac de cord, iar ”șamanii” i-au administrat un tranchilizant din valeriană. A doua zi, el a fost găsit mort în pivniță.

Anchetatorii au precizat pentru agenția de presă a statului rus că vor efectua și o examinare toxicologică pentru prezența drogurilor în sângele lui Subbotin.


„O declarație despre pierderea cunoștinței ca urmare a unui infarct a fost primită la dispeceratul ambulanței în data de 8 mai. Medicul sosit la fața locului a declarat decesul lui Subbotin. În cazul decesului acestuia a fost deschis un dosar penal care este procesat de Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției ruse pentru TASS.


Decesul lui Subbotin este ultimul dintr-o serie de morți bizare, unele dintre ele părând sinucideri „la indigo”, ale unor proeminenți directori sau oameni de afaceri din Rusia, toate înregistrate după izbucnirea războiului din Ucraina, scrie Hotnews.