9 Mai, Ziua Victoriei, marea sărbătoare a Rusiei celebrată în vreme de război. Cum vede Vladimir Putin viitorul conflictului militar din Ucraina

Ziua de 9 Mai reprezintă oportunitatea lui Vladimir Putin de a arăta lumii cât de puternică este Rusia din punct de vedere militar. Astăzi, oficialul ar putea transforma „operațiunea militară specială” din Ucraina în război. Șeful NATO și cel al CIA au susținut că încă nu am văzut ce e mai rău, deoarece insuccesele din țara atacată, puse la îndoială de liderii europeni, l-ar putea înrăi pe liderul de la Kremlin și l-ar putea face mai periculos și mai imprevizibil.

11.000 de soldați și peste 130 de tancuri și vehicule blindate vor defila în Piața Roșie, care va fi survolată de 77 de avioane și elicoptere. De asemenea, vor fi și rachete balistice intercontinentale TOPOL și cele cu rază mai scurtă de acțiune ISKANDER, care pot purta, şi ele, încărcături nucleare.

De pe cer nu vor lipsi nici bombardierele strategice TU-160, pentru prima dată din 2010, „avionul apocalipsei” IL-80, post de comandă zburător în cazul unui război nuclear.


„Astăzi, soldaţii noştri, la fel ca străbunii lor, luptă umăr la umăr pentru eliberarea patriei de gunoaiele naziste, încrezători că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră", afirmă Putin într-un mesaj către republicile autoproclamate din Donbas.


Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a difuzat un mesaj de Ziua Victoriei: „În doi ani de ocupaţie, naziştii au ucis, aici, 10.000 de civili. În numai două luni de ocupaţie, Rusia a ucis 20.000. Armata noastră şi întregul nostru popor sunt urmaşii celor care au învins nazismul. Aşa că vor învinge din nou”.


Atacurile în Mariupol continuă

Atacurile asupra oțelăriei Azovstal din Mariupol continuă. De acolo au fost evacuați, sâmbătă, toți civilii, în adăposturile complexului industrial rămânând doar militarii din regimentul Azov și alte unități ucrainene. Aceștia refuză să se predea și cer doar evacuarea camarazilor răniți.


„Capitularea nu este o opţiune pentru noi, pentru că Rusia nu este interesată de vieţile noastre. Ei nu au interes să ne lase în viaţă”, a transmis Ilia Samoilenko, ofițer, regimentul Azov.


Între timp, aliații occidentali își manifestă solidaritatea față de Ucraina. Grupul celor Șapte state mari puteri economice ale lumii s-a angajat să renunțe, treptat, la toate importurile de petrol din Rusia și a condamnat din nou invadarea Ucrainei. Ba chiar premierul Canadei, una dintre membrele G7, s-a deplasat personal la Kiev.


„Este clar că Vladimir Putin este răspunzător pentru crime odioase de război. El trebuie să dea socoteală. Canada va susţine Ucraina, ca să se facă dreptate oamenilor ucişi şi brutalizaţi de Rusia”, a afirmat Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei.