Ucraina: Kadîrov promite că Rusia va controla joi combinatul siderurgic Azovstal

„Astăzi, înainte sau după prânz, Azovstal va fi complet sub controlul forţelor armate ruse”, a declarat Kadîrov, ale cărui unităţi luptă în Ucraina, joi dimineaţă devreme pe canalul Telegram.


Cecenul a mai declarat că luptătorii ucraineni care au rămas în combinat încă au șansa de a se preda dimineața. Dacă ar face acest lucru, conducerea rusă va lua „decizia corectă”, spune el.

Conform informațiilor ruse, aproape 2.500 de luptători și mercenari străini sunt încă la Azovstal. Potrivit rapoartelor ucrainene, aproape 1.000 de civili s-ar adăposti acolo. În dimineața zilei de miercuri, în cadrul discuțiilor cu Rusia, doi reprezentanți ai delegației ucrainene s-au declarat gata să vină la Mariupol pentru a negocia evacuarea militanților și a civililor din combinatul siderurgic.


Rusia a dat un nou ultimatum miercuri forţelor ucrainene din Mariupol

„În pofida iresponsabilităţii totale a oficialilor regimului de la Kiev pentru a salva personalul militar, forţele armate ruse - ghidate de principii pur umanitare - oferă din nou militanţilor batalioanelor naţionaliste şi mercenarilor să înceteze lupta şi să depună armele la ora locală 14:00 (11:00 GMT)", a declarat şeful Centrului de control pentru apărarea naţională, generalul-colonelul Mihail Mizinţev.


Generalul rus a asigurat că Rusia garantează securitatea şi viaţa celor care se vor preda miercuri. El a indicat că marţi, „la ora locală 22:00 (19:00 GMT), nimeni nu a venit pe coridorul (umanitar) indicat".

Rusia a atribuit eşecul ultimatumului de marţi dat rezistenţei ucrainene, baricadată în imensa oţelărie, încercuită de forţele ruse, "autorităţilor de la Kiev care continuă să-şi inducă în eroare oamenii, convingându-i de presupusa absenţă a capacităţilor de evacuare".

Mizinţev afirmă că trupele ucrainene şi batalionul Azov, care opun în continuare rezistenţă în combinat, „sunt conştienţi de situaţia lor disperată, sunt gata să depună armele, dar numai la ordinul Kievului, întrucât în lipsa acestuia i-ar aştepta tribunalul militar".