Zelenski a ajuns să urască Rusia

Președintele ucrainean a afirmat că urăște Rusia pentru tot răul pe care i l-a făcut Ucrainei, în special pentru ultimele atentate din Bucha și Kramatorsk în urma cărora oameni nevinovați au fost omorâți. Acesta este măcinat de gânduri și împărtășește durerea părinților care și-au pierdut copiii. Zelenski a spus că nici nu mai are lacrimi să plângă, fiind extrem de epuizat emoțional și psihologic.

"Da, simt ură față de Rusia, față de soldații ruși. Când văd aceste imagini în fața ochilor mei. Copii uciși fără picioare, fără brațe. Este o ranchiună, este groaznic. Mă gândesc la părinţii copiilor morţi. Nu vor putea trăi niciodată momente precum absolvirea, nunta cu copiii lor.

Nu mai am lacrimi să plâng. Ce se întâmplă în aceste sate din sud, cum ar fi lângă Kherson, Zaporizhia și în est - nu știm. Multe orașe au fost pur și simplu complet distruse. Fără case, fără oameni - nu știu ce vom găsi acolo", a afirmat Zelenski.


Un lider UE a cerut dovezi pentru masacrul de la Bucha

Șeful statului ucrainean a spus că unul dintre liderii Uniunii Europene i-ar fi cerut dovezi pentru a demonstra că masacrul de la Bucha nu a fost înscenat. Unele surse susțin că este vorba despre premierul Ungariei, Viktor Orban. Totodată, Zelenski a cerut un "răspuns ferm la nivel mondial", după atacul cu rachetă care distrus Gara din Kramatorsk, provocând 50 de pierderi de vieți omenești, printre care și 5 copii.

"La fel ca masacrul de la Bucea, precum și multe alte crime de război rusești, atacul cu rachete asupra Kramatorsk trebuie să fie una dintre acuzațiile aduse la tribunal, ceea ce se va întâmpla cu siguranță", a spus liderul Ucrainei.

Potrivit cotidianului Le Figaro, ministerul rus al Apărării susține că forțele armate ucrainene a lansat intenționat acea rachetă asupra gării din Kramatorsk.