Will Smith, sancționat dur de Apple și Netflix

Will Smith ar putea fi dur sancționat atât de către Netflix, cât și de către Apple și drept consecință ar putea rămâne fără film biografic, pe motiv că aceste două companii doresc să se retragă de la producerea peliculei atât de importante pentru artist. Deși a spus că regretă acest lucru și-a cerut scuze și a menționat că merită orice pepedeasă, probabil că nici măcar el nu s-ar fi așteptat la una ca asta.

Înainte de incidentul de la Oscar, foarte multe companii mari voiau să îl susțină în acest sens, dar lovitura pe care i-a dat-o lui Chris Rock după ce acesta i-a jignit partenera de viață, are consecințe dure. Filmul acestuia are la bază cartea lui Will Smith în care acesta face o serie de dezvăluiri neașteptate din trecutul lui.


„Netflix și Apple+ și-au retras în liniște ofertele pentru filmul biografic al lui Will Smith și, în schimb, vor muta fondurile și vor dezvolta idei originale de la noi actori de culoare. Lucrul cu Will a devenit o afacere riscantă. Acum plănuiesc să dezvolte idei cu mai multe vedete prietenoase precum Mike Epps și Michael B. Jordan”, a declarat o sursă, pentru The Sun.