Biroul procurorului general a declanşat deja investigarea unor presupuse crime de război comise la Irpin, Bucea şi Vorsel. Imagini cu civili neînarmaţi zăcând fără viaţă pe străzi în mica localitate Bucea după retragerea trupelor ruse fac de câteva zile înconjurul lumii. Trupele ruse au controlat zona timp de săptămâni, aminteşte dpa.
Ucraina, împreună cu mai multe ţări, susţine că masacrul a fost comis de soldaţii ruşi. În replică, Moscova declară că nu are nimic de a face cu aceste asasinate şi califică imaginile drept un "fals". Ministrul de interne ucrainean Denis Monastîrski s-a angajat să efectueze o examinare rapidă şi documentată a atrocităţilor de la Bucea.
„De îndată ce podurile pe care ruşii le-au aruncat în aer în timpul retragerii lor vor fi reparate, experţii vor avea acces" pe teren, a declarat el pentru cotidianul german Tagesspiegel în remarci publicate marţi.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii este deja implicat în colectarea probelor, a spus ministrul, adăugând că alţi experţi internaţionali se vor alătura în curând anchetei. AGERPRES.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ucraina: Cele mai multe victime ale unor posibile crime de război, semnalate la Borodianka .