Din nefericire, trupele armate ruse nu au ratat nici acel loc, iar supraviețuitorii au făcut o serie de mărturisiri cutremurătoare despre ceea ce au văzut și simțit în acele momente în care au crezut că își vor pierde viața. Imaginile au cutremurat o lume întreagă, dar cel mai bine au descris coșmarul pe care l-au trăit cei care au scăpat dintre dărâmături.
Una dintre supraviețuitoare are doar 27 de ani și se numește Mariia Rodionova. Aceasta este profesoară și se adăpostea în teatrul din Mariupol alături de cei doi câini ai săi. În dimineața bombardamentului, femeia a apucat doar să își mai hrănească animalele de companie, iar mai apoi totul a fost distrus în jurul ei. Ea a povestit că după ce a avut loc bubuitura nu mai auzea nimic și a crezut că i s-a spart timpanul, iar în acel moment un bărbat a protejat-o cu propriul lui corp.
“Am spus ‘Stai, nu-l atinge! Îmi voi aduce trusa de prim-ajutor și vă voi ajuta pe amândoi' Timp de două ore, n-am putut face nimic. Am rămas acolo. Am fost în stare de șoc”, a povetit femeia, pentru BBC.
Vladyslav, un lăcătuș în vârstă de 27 de ani, se afla aproape de intrarea principală când a avut loc explozia.
“O mamă încerca să-și găsească copiii sub dărâmături. Un copil de cinci ani țipa: ‘Nu vreau să mor’. A fost sfâșietor. Se întâmplau lucruri teribile”, a povestit bărbatul, potrivit aceleiași surse.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Supraviețuitorii teatrului din Mariupol bombardat de ruși, mărturisiri cutremurătoare: „Un copil de cinci ani țipa: Nu vreau să mor”.