Zelenski, un nou mesaj pentru poporul ucrainean

Au trecut 26 de zile de când Ucraina luptă împotriva agresiunilor trupelor armate ruse, care vor să o cucerească. Deși la început, Rusia a spus că nu are ținte civile, la scurt timp după s-a dovedit că lucrurile nu stau deloc așa. Casele oamenilor, spitalele, clădiri importante, școli, dar și altele au fost distruse de bombe aproape în totalitate. Zeci de oameni au fost uciși fie în propriile case, fie pe stradă în încercarea de a fugi din orașele asediate, fie după ce au fost împușcați direct de către ruși.


„Să faci asta unui oraș pașnic, să faci ceea ce ocupanții au făcut, este teroare care va fi amintită peste secole”, a delarat Volodimir Zelenski, în mediul online.


Ucraina rezistă! Kievul rezistă, iar președintele țării este alături de ucraineni de la începutul războiului și luptă pentru a aduce pacea pe teritoriul lor. Zilnic, Volodimir Zelenski trimite poporului său mesaje importante prin intermediul rețelelor sociale, iar într-una dintre ultimele sale postări acesta a vorbit despre orașul Mariupol, care aproape că a fost șters de pe fața pământului. În plus, liderul a spus că negocierile cu Rusia nu sunt plăcute și nici simple, dar sunt necesare în această situație.


„Ucraina întotdeauna a dorit o soluție pașnică. Suntem interesați de pace acum”, a mai zis acesta.