Ucrainenii morți din Mariupol, îngropați în parcul central

Viceprimarul Serghei Orlov susține că locuitorii își îngroapă morții în gropi comune, deoarece nu au destul loc. Gropile sunt săpate în Grădina Orașului, Parcul Central de Cultură și Agrement al Copiilor. Periferiile orașului sunt închise, iar armata rusă nu îi lasă pe oameni să intre în cimitire.

„În primul rând, au fost oameni îngropați la Cimitirul Central, care a fost închis de patruzeci de ani. Acum nu mai este loc acolo. Prin urmare, multe persoane decedate sunt îngropate în Grădina orașului. Sunt unii care îi îngroapă în curțile lor”, a spus Orlov viceprimarul Serghei Orlov

În data de 13 martie, numărul persoanelor decedate era estimat la aproximativ 2.400 de morți. Aceștia însă sunt doar cei care au putu fi găsiți. Mulți civili au decedat în timpul bombardării clădirilor și au rămas sub ruine.

„Trebuie să înțelegeți că acestea sunt cadavre găsite pe stradă. Mai sunt oameni sub dărâmături despre care nu știm nimic. Prin urmare, această cifră poate fi cel puțin dublă”, a mai spus viceprimarul.


Rusia ar fi pornit Al Treilea Război Mondial

Vladimir Zelenski a declarat că este foarte posibil ca Rusia să fi început deja Al Treilea Război Mondial.

„Nimeni nu ştie dacă nu cumva a început deja (Al Treilea Război Mondial - n.r.). Şi care este posibilitatea acestui război dacă Ucraina va cădea, în cazul în care Ucraina va cădea? Este foarte greu de spus. Şi am văzut acest lucru acum 80 de ani, când a început cel de-al Doilea Război Mondial. Nimeni nu ar putea prezice când va începe războiul la scară largă”, a declarat Zelenski, pentru NBC News.