Obama, infectat cu COVID-19

Fostul preşedinte american, Barack Obama, a anunţat pe contul său de Twitter că a fost testat pozitiv la coronavirus. Soţia lui, Michelle, a avut o imunitate mai bună în fața virusului, fiind testată negativ. „Am avut o mâncărime în gât câteva zile, dar în rest mă simt bine„, a anunţat Obama pe Twitter.

Fostul președinte a scris că este mulțumit că el și soția lui sunt vaccinați anti-COVID și îndeamnă în continuare și restul populației să se imunizeze pentru a preveni formele grave de COVID și pentru a limita transmiterea virusului celor din jur.

„Michelle şi cu mine suntem recunoscători că suntem vaccinaţi”, a scris fostul preşedinte într-o postare pe Facebook: „Chiar dacă noile infectări sunt în scădere, ar trebui să vă vaccinaţi dacă nu aţi făcut-o deja pentru a ajuta la prevenirea unor simptome mai grave şi la transmiterea COVID altora„.

Fostul președinte revenise recent la Washington din Hawaii, acolo unde și-a petrecut o mare parte din iarnă. Acesta a fost testat pozitiv la Washington, a declarat o persoană din anturajul său.