Jurnalist american, ucis în apropiere de Kiev

Jurnalistul american, Brent Renaud, în vârstă de 51 de ani, a fost omorât de soldații ruși în momentul în care aceștia au început să împuște o mașină în apropiere de orașul Irpin.

Un alt jurnalist care se afla cu Brent în aceeași mașină a fost rănit și transportat de urgență la spital pentru a i se acorda tratamentul necesar, conform primelor informații.

Alți doi corespondenți de presă au fost răniți în urma atacurilor armate ale forțelor ruse, potrivit unei noi postări a șefului poliției regionale. Victimele au fost transportate la un spital din capitala Ucrainei.


Cine sunt frații Renaud

Brent Renaud, în ultimii săi 20 de ani din viață a produs filme și programe de televiziune împreună cu fratele său Craig, potrivit imdb.com.

Frații Renaud sunt renumiți în special pentru poveștile uimitoare a oamenilor din zonele critice pe care le aduc în fața telespectatorilor. Proiectele lor despre războaiele din Irak și Afganistan, cutremurul din Haiti, tulburările politice din Egipt și Libia, lupta pentru Mosul, extremismul din Africa, violența cartelurilor din Mexic și criza tinerilor refugiați din America Centrală sunt unele dintre cele mai splendide investigații si documentare.