Mulți dintre cei care au decis să își apere țara în prima linie au părinți, rude sau prieteni în Rusia și au încercat să le explice acestora care este, de fapt, situația. Fostul fotbalist, Oleksandr Aliyev, luptă pentru libertatea Ucrainei și o va face până la final, dar a decis să ia legătura cu părinții lui, imediat după izbucnirea răzbiului.
Sportivul a precizat că aceștia se uită la posturile de televiziune din Rusia și văd războiul complet diferit. Tot ce au putut să îi spună aceștia a fost legat de faptul că au naziști, fasciști și hoți în țară și că trupele armate ruse au venit să îi elibereze, când în realitate viețile a milioane de oameni au fost distruse, mii de oameni au fugit din țară, zeci de copii au murit și sute de persoane au fost rănite.
Oleksandr Aliyev a spus că el vrea să își apere țara, pentru că își dorește pentru copiii lui să crească în liniște și pace, nu așa. Nimeni nu merită să treacă prin asemenea momente de coșmar, iar el speră la o lume mai bună, chiar dacă i se pare trist fapul că nici măcar părinții nu îl cred când le spune că este război în Ucraina.
"Nu vă mint, după ce a izbucnit războiul, am vorbit cu părinții mei. Acum nu mai vorbesc cu ei. Se uită la TV în Rusia și văd totul complet diferit. Că avem fasciști, naziști, hoți. Da, se fură în Kiev și încercăm să îi combatem. Le-am spus ce am văzut, că s-a tras spre mine, dar că nu mă tem.
Voi continua să îmi apăr țara. Vreau ca în această țară copiii mei să crească în pace și să nu văd lacrimi în ochii lor, ci bucurie și zâmbete. Dar părinții mei nu mă cred și asta este cel mai trist lucru! Nu vreau să încerc să demonstrez nimic nimănui. Am luat mitraliera datorită unui prieten care m-a invitat. Dorm 4 ore pe zi și apoi din nou la treabă", a declarat Oleksandr Aliyev, pentru sport.ua.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Oleksandr Aliyev, despre ce văd rușii la TV! Fostul jucător de fotbal, mărturisiri cutremurătoare: „Părinții mei nu mă cred și ăsta este cel mai trist lucru”.