Atacul a „lovit” echipamente ale turnului, a indicat ministrul. „Canalele nu vor funcționa pentru o perioadă”, a spus acesta.
Video AICI.
Primarul Kievului: Serviciile esențiale funcționează, dar trupele ruse se apropie de oraș
Primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, a avertizat marți că situația la Kiev este „periculoasă”. Trupele ruse continuă să se apropie de oraș. Oficialul a completat că este în curs de consolidare apărarea Kievului, cu amenajarea de fortificații și posturi de control. De asemenea, recent, președintele Volodimir Zelenski a numit un responsabil militar pentru capitală.
Kliciko a afirmat că serviciile esențiale funcționează în continuare în Kiev, dar metroul și transportul de suprafață și-au redus programul de funcționalitate ca urmare a instituirii interdicției de circulație între orele 20:00 și 08:00.
„Pe măsură ce inamicul se apropie, situaţia la Kiev devine tot mai periculoasă. Combatanţii noştri, unităţile de Apărare Teritorială luptă eroic pentru pământul nostru. Ne consolidăm apărarea. Se instalează fortificaţii şi posturi de control la intrările în oraş. Şi vă îndemn pe toţi să rămâneţi calmi. Vă rog, nu ieşiţi decât dacă auziţi sirena de raid aerian”, a spus edilul Kievului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului VIDEO Oficial ucrainean: Rusia a atacat un turn al televiziunii din Kiev.