Vladimir Putin aduce trupele din Extremul Orient mai aproape de Europa

Grupările militare vor fi antrenate în deplasări pe distanțe lungi ale unităților militare, alături de alte sarcini. Forțele ruse au lansat, în data de 24 februarie, o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei - terestră, aeriană și navală. Este cel mai mare atac al unui stat împotriva unui altuia, în Europa, de după cel de-al Doilea Război Mondial.


Moscova a amenințat țările europene care ajută Ucraina

Ministerul rus de Externe a amenințat că structurile UE și cetățenii implicați în furnizarea de arme letale și carburanți către Forțele Armate ale Ucrainei „vor fi responsabili pentru consecințele acestor acțiuni pe fondul operațiunii speciale în curs de desfășurare în Ucraina”. Kremlinul a acuzat luni UE de comportament ostil față de Rusia și a afirmat că lucrările de armament către Ucraina sunt periculoase și destabilizatoare.

Dimitri Peskov, purtător de cuvânt al Rusiei, a adus acuzații, în timpul unei conferințe de presă privind începerea negocierilor de pace între Rusia și Ucraina. Totodată, oficialul a declarat că faptul că UE sprijină militar Ucraina arată că Rusia a avut dreptate atunci când a hotărât să o invadeze pentru a o „demilitariza”.


„Aprovizionarea cu arme si munitii pe teritoriul Ucrainei, din punctul nostru de vedere poate si va deveni un factor extrem de periculos si destabilizator, care in niciun caz nu va contribui nici la stabilitate in Ucraina, nici la restabilirea ordinii”, a declarat Peskov, citat de agentia rusa TASS.