Cetățenii ruși au ieșit în stradă și protestează contra războiului din Ucraina

Mii de cetățeni ruși au ieșit în stradă în mai multe orașe din Rusia, printre care Moscova, Sankt Petersburg, Novgorod, Ekaterinburg și Chelyabinsk și protestează contra ostilităților de care dau dovadă armata rusă asupra poporului ucrainean. Aceștia cer oprirea invaziei ruse și atacurilor din Ucraina. Rușii militează pentru pace și speră ca mesajul lor să fie auzit de conducerea Kremlinului.

Din păcate, protestele pașnice ale oamenilor de rând au fost tulburate de polițiști. Aceștia au arestat de la tineri până la bătrâni pentru simplul fapt că și-au manifestat dezacordul față de deciziile conducerii. O pensionară care a supraviețuit asediului Leningradului a fost reținută de poliția rusă pentru că protesta contra războiului din Ucraina. Aproximativ 7.000 de oameni au fost arestați in Rusia în timpul protestelor, de la inceperea razboiului din Ucraina.

Chiar dacă poliția prezintă o atitudine agresivă față de propriul popor, oamenii de rând continuă să protesteze. Rușii își cer iertare de la poporul ucrainean și le transmit că nu împărtășesc opinia cu cel care le conduce țara și le provoacă în aceste momente atâta suferință.


Proteste anti-război în întreaga lume

Populația din diferite orașe ale diferitor țări au protestat și continuă să o facă. Aceștia protestează pașnic în fața ambasadelor Ucrainei și Rusiei din diferite țări sau în marile piețe unde cer să se înceteze războiul. Mii de oameni au ieșit în stradă la Tbilisi, Roma, Dublin, București, Berlin, München, Hamburg, Paris, Londra, Varşovia, Madrid și multe altele.

După tratativele eșuate de luni, delegațiile rusă și ucraineană s-ar putea întâlni din nou pentru a negocia un posibil acord de încetare a focului în Ucraina, a anunțat Kremlinul, potrivit EFE și TASS. Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președinției ruse, a declarat că gruparea pe care o reprezintă va fi în continuare condusă de Vladimir Medinski.