Au creat un azil pentru tigrii siberieni orfani chiar la ei acasă

Soții din Rusia au deschis un centru de salvare a felinelor mari, Tiger's Home. Acesta se află la marginea celui mai mare oraș din Siberia, Novosibirsk.

Dmitry Kim este dresor și soția lui Yana Oleinik este veterinar. Cei doi au luat decizia de a renunța la viața de oraș și la toate posibilitățile strălucite de acolo. Soții s-au mutat în două rulote și sunt extrem de fericiți și mulțumiți de pasul făcut.


Din ce își câștigă existența cei doi soți

În Novosibirsk, cei doi asigură adăpost pentru puii de tigru siberian ce au rămas orfanii sau au fost abandonați, dar și pentru tigrii adulți care au nevoie de ajutor.

Primul tigru pe care l-au salvat cei doi soți a fost în urmă cu 6 ani. Acum, familia își câștigă existența din YouTube, unde fac publice clipuri video cu felinele de care îngrijesc. Acestea sunt destul de jucăușe și devotate celor doi soți care îi îngrijesc cu cea mai mare atenție și dragoste.