Anterior numărul record de infectări zilnice a fost înregistrat vineri, cu 37.120 de cazuri noi. Cu o doar o săptămână mai înainte, erau 20.398 de cazuri noi zilnice de infectare.
Institutul Robert Koch a înregistrat și o rată de infectare record la şapte zile a cazurilor de coronavirus, o incidențp de 232,1 noi cazuri la 100.000 de locuitori. Este a treia zi consecutiv când se înregistrează valori maxime record, după raportul de luni de 201,1 cazuri şi cel de marţi de 213,7 cazuri.
Rata de infectare COVID-19 la şapte zile era de 146,6 cazuri la 100.000 de locuitori în urmă cu o săptămână şi de 66,1 în urmă cu o lună.
236 decese în 24 de ore
În ultimele 24 de ore, în Germania au fost înregistrate 236 decese, în comparație cu 194 decese raportate într-o zi, în urmă cu o săptămână. De la începutul pandemiei cu COVID-19, Institutul Robert Koch a raportat 4.844.054 de infectări cu coronavirus în Germania.
Este posibil ca numărul total real să fie mult mai mare, deoarece numeroase cazuri de infectare nu sunt recunoscute sau înregistrate. Germania are o rată de vaccinare anti-COVID-19 de aproximativ 67%, persoane ce au fost imunizate cu schema completă.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Număr RECORD de infectări cu COVID-19 în Germania de la începutul pandemiei.