Persoanele nevaccinate din Grecia nu vor mai beneficia de testarea gratuită

Această nouă măsura va intra în vigoare începând cu 13 septembrie, iar persoanele nevaccinate vor fi nevoite să se testeze o dată sau chiar de două ori pe săptămână, în funcţie de profesia pe care o au, testarea fiind achitată din propriul buzunar.

În Grecia, preţul unui test rapid este de 10 euro.


6 milioane de greci vaccinați

Autorităţile elene au declarat că aproximativ 6 dintre cele 11 milioane de locuitori s-au imunizat deja cu una sau două doze de vaccin anti-Covid-19. Ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias susține că aceste măsuri nu sunt punitive.

„Ele reprezintă datoria noastră faţă de toţi cei care au trecut cu grijă prin 18 luni de pandemie, cei care şi-au pierdut magazinele, locurile de muncă, care au fost nevoiţi să lucreze de acasă pentru a se proteja”.

De la începutul pandemiei cu raportarea primului caz în luna februarie 2020, Grecia a raportat 13.422 de decese din cauza virusului Covid-19 și peste 562.000 de infectări.