Ministrul Michael Gove i-a scris vicepreşedintelui pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, pentru a cere soluţii politice urgente.
„Încrederea a fost erodată, s-au produs pagube şi de aceea este nevoie de acţiuni urgente”, a declarat Gove marţi în Camera Comunelor. El a menționat că supermarketurile şi alte companii trebuie să aibă siguranţa că vor putea să furnizeze în continuare produse pentru consumatori.
În acordul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, cele două părţi au convenit o perioadă de graţie privind controalele asupra produselor alimentare din Marea Britanie către Irlanda de Nord, pentru a reduce impactul noilor reguli post-Brexit.
Premierul Boris Johnson a declarat că UE a "subminat'' Acordul de retragere prin faptul că executivul comunitar a ameninţat cu blocarea exporturilor de vaccin anti-COVID-19 peste frontiera irlandeză.
Acordul de retragere garantează o frontieră deschisă între UE şi provincia Irlanda de Nord, fără a exista controale asupra produselor exportate. Totuşi, Comisia Europeană a propus invocarea articolului 16, care permite UE şi Regatului Unit să suspende orice aspect care, în opinia lor, provoacă ''dificultăţi economice, pentru societate şi pentru mediu'', menționează digi24.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Londra solicită Uniunii Europene o prelungire a perioadei de grație până în 2023.