O bună parte dintre cei mai importanți oameni din Rusia, fie că e vorba de directori de companii, miliardari, oameni de afaceri sau oficiali din guvern, au primit doze dintr-un vaccin experimental.

Acesta a fost dezvoltat de către Institutul Gamaleya din Moscova și este finanțat de stat.

Rusia lucrează intens la dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, iar experții de la Institutul Gamaleya au finalizat un test clinic pe oameni. Testul a implicat personal militar, iar rezultatele nu au fost publicate.

Rusia ar fi într-un stadiu destul de avansat al testelor, mai ales în comparație cu țările din vest. În luna august, un nou test clinic pe oameni ar urma să fie efectuat. Vor lua parte mii de ruși, dar și cetățeni din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Se așteaptă ca vaccinul să fie gata pentru distribuție națională în septembrie.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a refuzat să răspundă dacă Vladimir Putin sau alți oficiali din cercul său au primit vaccinul.