Arnold Teixeira, proprietarul de la The Starving Artist, din Ocean Grove, a declarat pentru CNN că persoana respectivă este un client fidel care vine să mănânce în local încă din anul 2001. Nu a vrut să dezvăluie identitatea.
„Clientul și familia sa au mâncat și au plecat fără să spună un cuvânt”, a spus Arnold Teixeira.
„Când chelnerul care i-a servit a văzut nota, a început să plângă. Apoi, un alt membru al personalului meu a văzut-o și a început să plângă și el. Atunci am văzut-o și eu și nu am putut să nu plâng. A fost extrem de emoționant, pentru că a fost o perioadă cu adevărat dificilă pentru noi”, a mai adăugat acesta.
Clientul a luat micul dejun săptămâna trecută la restaurant, care tocmai a sărbătorit a 21-a aniversare. Acesta a plecat fără să spună un cuvânt, însă a scris pe nota de plată: „Vă mulțumesc foarte mult pentru că ați lucrat în această perioadă grea. Suntem recunoscători pentru mâncarea delicioasă, zâmbetele calde și atmosfera excelentă … Vă rugăm să știți că vă apreciem foarte mult. Nu ar fi o vară bună fără acest restaurant”.
La sfârșitul notei, clientul a cerut ca cei 1.000 de dolari să fie împărțiți întregului personal. Teixeira a luat banii și i-a împărțit în mod egal celor șapte angajați ai localului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un client a lăsat bacșiș de 1.000 de dolari într-un restaurant, în semn de apreciere că a fost deschis în perioada pandemiei.