Avionul s-a prăbușit din cauza unor problema tehnice. Potrivit CNN, în ultimul mesaj al pilotului către turnul de control, acesta anunță că a pierdut unul dintre motoare. Controlorul de trafic întreabă dacă poate fi efectuată o aterizare de urgență, dar pilotul a mai putut anunța doar "Mayday", "Mayday".
Avionul Airbus A320 s-a prăbușit peste un cartier rezidențial din Karachi, distrugând patru case.
97 din cei 99 de pasageri aflați la bordul aeronavei și-au pierdut viața.
În mod miraculos, doi pasageri au supraviețuit accidentului aviatic: inginerul mecanic Muhammad Zubair și Zafar Masud, un director de bancă.
Potrivit declarațiilor oferite de Zubai presei, nimeni nu și-a dat seama că avionul se prăbușește. Acesta și-a pierdut cunoștința în momentul impactului și s-a trezit mai târziu într-un zgomot internal.
"Auzeam ţipete şi zbierături din toate direcţiile. Copii şi adulţi. Tot ce puteam să văd erau flăcări. Nu puteam vedea pe nimeni, doar le auzeam ţipetele.
Mi-am desfăcut centura şi am văzut o ieşire. A trebuit să sar cam de la 3 metri", a spus Zubair, citat de Mediafax.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un avion Airbus A320 s-a prăbușit peste un cartier rezidențial. Mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor.