Averea celui mai bogat om din Singapore a crescut cu aproximativ 1 miliard de dolari pe lună, anul acesta, din vânzarea ventilatoarelor către ţările care încearcă să combată pandemia de coronavirus.

Li Xiting, care este cofondatorul şi preşedintele companiei numite Shenzhen Mindray Bio-Medical Electronics, şi-a mărit averea cu 4.3 miliarde de dolari anul acesta, iar preţul acţiunilor companiei a crescut cu aproape 50%. Xiting şi-a mărit astfel averea cu 47%, ajungând la un total de 13.5 miliarde de dolari. Se estimează că averea lui creşte, în medie, cu aproximativ 37.7 milioane de dolari la fiecare 24 de ore.

Cererea de ventilatoare a explodat întrucât aceste aparate medicale nu sunt de ajuns pentru a face faţă numărului de bolnavi de Covid-19. Ventilatoarele, dispozitive medicale care ajută pacienții să respire, sunt esențiale pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, ai căror plămâni sunt asaltați de boala respiratorie.

Spre deosebire de măşti, care pot fi produse mai uşor, iar piaţa lor este mare, ventilatoarele necesită o tehnologie mai avansată şi specializată, astfel că piaţa acestora este una mică.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat: „Comenzile pentru produsele noastre au crescut brusc în luna martie. Am primit comenzi din 100 de țări penru dispozitivele nostre medicale pentru lupta împotriva epidemiei."

Purtătorul de cuvânt a declarat că a primit o comandă pentru aproximativ 10.000 de ventilatoare din Italia, deși prețul exact al unui ventilator nu a fost clarificat, notează businessinsider.com

Li nu este singurul miliardar care se descurcă bine in pandemie. Averea fondatorului Amazon, Jeff Bezos, a crescut substanțial pe măsură ce vânzările Amazon au crescut.


Marii miliardari ai lumii s-au îmbogățit și mai mult în vremea pandemiei

Între 1 ianuarie și 10 aprilie, 34 dintre bogații Americii au avut creșteri ale averilor de zeci de milioane de dolari.

Opt dintre aceștia, între care Jeff Bezos, Eric Yuan (fondatorul Zoom) și Elon Musk, au devenit mai bogați cu câte un miliard de dolari.

Musk are 18,% dintre acțiunile Tesla, acțiuni care au crescut cu peste 73% de la începutul anului, deoarece investitorii se uită dincolo de efectele imediate ale crizei.

Bezos are 15,1% din acțiunile Amazon, iar acestea au crescut cu aproape 31% anul acesta.