Bal Gill a vizitat in luna mai ''Camera Obscura & World of Illusions'' din Edinburgh impreuna cu familia si a realizat o fotografie cu imaginea termica relevata de camera cu termoviziune. Ulterior, ea a observat o pata rosie de caldura care radia din zona sanului stang.
Lui Gill i s-a parut ''ciudata'' distribuirea inegala a caldurii in comparatie cu alte persoane, asa ca a cautat informatii pe internet de unde a aflat ca astfel de camere cu termoviziune pot fi utilizate de oncologi pentru diagnosticarea cancerelor. Ea si-a programat o vizita la medic.
Femeia in varsta de 41 de ani din orasul britanic Slough, situat in comitatul Berkshire, a fost diagnosticata cu cancer mamar in ''stadiu incipient'' si urmeaza sa fie supusa celei de a treia interventii chirurgicale pentru prevenirea raspandirii tumorii, scrie Agerpres.
Ea a contactat atractia turistica din Edinburgh si a povestit cum vizita la 'Camera Obscura' i-a ''schimbat viata''.
"Vreau sa va multumesc, fara camera aceea n-as fi aflat. Stiu ca nu pentru asta e facuta camera, dar pentru mine a fost o vizita care mi-a schimbat viata", a scris Bal Gill reprezentantilor atractiei turistice.
Directorul general al atractiei turistice, Andrew Johnson, a recunoscut ca a fost ''miscat'' de mesajul britanicei.
''Nu am realizat ca aceasta camera termica are potentialul de a detecta simptome ce pot schimba viata astfel. Am fost miscati cand Bal ne-a contactat pentru a ne impartasi povestea'', a spus Johnson.
''Este uimitor ca Bal a observat diferenta in imagine si, ceea ce a fost crucial, a actionat cu rapiditate. Ii dorim numai bine si speram sa o intalnim pe ea si familia ei in viitor'', a adaugat directorul atractiei turistice.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O femeie de 41 de ani a aflat ca are cancer de san dupa ce a vizitat o atractie turistica din Scotia.