"Am avut o mica aventura miercuri noaptea. Ne-am pierdut aproape o ora, dar cu ajutorul soldatilor, am putut gasi drumul pentru intoarcere", le-a spus presedintele razand jurnalistilor aflati cu el la Robore (est).

Canalul de televiziune Uno a difuzat o scurta inregistrare video a unui amator in care Evo Morales striga in plina noapte: "Unde sunteti? Unde sunteti?".

Presedintele, care a insotit o echipa de pompieri forestieri, s-a pierdut in padurea din satul Caballo Muerto, in municipalitatea San Ignacio de Velasco din departamentul Santa Cruz (est).

Evo Morales a declarat joi la Robore ca 342 de incendii devasteaza aceasta regiune, de doua ori mai multe decat in ziua precedenta, scrie Agerpres.

Incendiile de padure care s-au intensificat in august au distrus, din luna mai, 1,2 milioane de hectare in Bolivia, in regiunile Chiquitana si Pantanal.