Intrebat daca afirmatiile facute de liderul de la Casa Alba dupa intrevederea cu Putin au subminat alianta transatlantica, reprezentantul executivului de la Londra a raspuns negativ.

Pe de alta parte, el a spus ca referendumul din 2016 privind oportunitatea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana este un exercitiu democratic legitim.

''Am spus foarte clar ca acesta a fost un exercitiu democratic legitim in care publicul si-a exprimat opinia si ca aceasta opinie va fi respectata'', a explicat purtatorul de cuvant, potrivit Agerpres.

Organizatia 'Vote Leave', care a condus campania pentru iesirea Marii Britanii din UE, a fost amendata marti cu 61.000 de lire sterline de catre Comisia Electorala britanica intrucat nu si-a declarat cooperarea cu o alta organizatie, BeLeave.

In luna mai, Comisia Electorala britanica a amendat o alta organizatie, Leave.EU, care a fost condusa de Nigel Farage, fostul fondator al UKIP (eurosceptic), pentru 'incalcari multiple ale legii electorale' in finantarea campaniei sale pentru iesirea din UE.