Decizia a fost luata dupa analizarea a doua reclamatii in care doua femei, una din Belgia si una din Franta, au spus ca au fost concediate pentru ca au refuzat sa renunte la val.

"O norma interna a unei intreprinderi care interzice purtarea vizibila a oricarui semn politic, filosofic sau religios nu constituie o discriminare directa. Cu toate acestea, in lipsa unei asemenea norme, vointa unui angajator de a tine seama de dorintele clientului ca prestarile de servicii sa nu mai fie efectuate de o lucratoare care poarta valul islamic nu poate fi considerata o cerinta profesionala de natura sa inlature existenta unei discriminari", se arata in decizia publicata pe pagina de internet a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, potrivit Agerpres.

CJUE precizeaza ca nu solutioneaza litigiul national, ci instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii.

Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.