Aceasta suma este asigurata ca urmare a unui experiment social unic destinat eliminarii birocratiei guvernamentale, reducerii saraciei si cresterii gradului de ocupare, scrie Agerpres.

Acest experiment a inceput in prima zi din anul 2017 si se va intinde pe parcursul urmatorilor doi ani. In acest timp, 2.000 de someri, alesi in mod aleator, vor primi 560 de euro in fiecare luna, fara a fi nevoite sa justifice modul in care au cheltuit banii. Comparativ, venitul mediu in sectorul privat din Finlanda este de 3.500 de euro.

Persoanele selectate vor continua sa primeasca cei 560 de euro chiar si dupa ce vor gasi un loc de munca pentru ca obiectivul acestui program este sa inlature teama somerilor care refuza locurile de munca cu salarii mici sau pe termen scurt pentru ca se tem ca nu vor mai putea beneficia de sistemul generos de asigurari sociale din Finlanda.

In luna noiembrie a anului trecut, rata somajului in Finlanda, o tara cu o populatie de 5,5 milioane de locuitori, era de 8,1%.