UPDATE 11:00 Primul discurs al lui Donald Trump, dupa ce a aflat ca este noul presedinte al SUA. El a felicitat-o pe Hillary Clinton si pe familia ei, "pentru ca a fost o campanie foarte foarte grea. A muncit mult si ii datoram multe, ca tara. E vremea ca toti democratii, republicanii si independentii din America sa se uneasca. Voi fi presedintele tuturor americanilor, iar acesta este un lucru foarte important pentru mine.

UPDATE 9:50 Republicanul Donald Trump este noul presedinte al Statelor Unite, dupa ce a obtinut sustinerea a 10 electori in statul Wisconsin, anunta Washington Post.

UPDATE 8:45 Republicanul Donald Trump a castigat în Pennsylvania, ceea ce ii aduce inca 20 de electori, potrivit unei proiecţii Associated Press. Cu 264 de electori, din totalul de 270 de care are nevoie, Trump se află in prezent la un pas de victorie. Pennsylvania se afla printre statele unde Hillary Clinton era obligata sa castige pentru a avea o sansa la Casa Alba.

UPDATE 8:10 Toate sectiile de votare din SUA s-au inchis.

UPDATE 7:48 Clinton are In prezent susTinerea a 215 electori, din totalul de 270 de care ar avea nevoie pentru a deveni prima femeie presedinte a Statelor Unite, scrie News.ro.

Pe de alta parte, Donald Trump mai are nevoie de numai 26 de voturi pentru a deveni viitorul şef al statului.

Mass-media americană nu a dat încă proiecţii pentru Michigan, Wisconsin, Arizona, New Hampshire, Pennsylvania, Minnesota, Maine şi Alaska.

UPDATE 7:00, 9 NOIEMBRIE Candidatul republican la presedintia SUA, Donald Trump, a obtinut până în prezent victorii în 22 de state americane şi a obţinut susţinerea a 232 de electori, devansându-şi rivala, pe Hillary Clinton, care a câştigat în 17 state şi a obţinut susţinerea a 209 electori, potrivit proiecţiilor CNN. In acest moment, Donald Trump are 95% sanse de a deveni noul presedinte al statelor Unite ale Americii.

Ora 23:40 Donald Trump a lasat de inteles si pe ultima suta de metri ca exista posibilitatea de a nu accepta rezultatul alegerilor, deoarece, spune el, ar fi vazut rapoartele de nereguli de vot, potrivit Reuters, citat de Hotnews.ro.

UPDATE 22:00 Fiul lui Trump, Eric, este vizat de o plangere dupa ce si-a publicat buletinul de vot pe Twitter. Postarea a fost ştearsă, dar a reprezentat încalcarea unei legi veche de un secol în statul New York, care interzice publicarea votului. Legea interzice fotografiile facute de telefon mobil si selfie-urile, scrie News.ro.

UPDATE 16:00 Democrata Hillary Clinton a votat la ora locala 8.00 (15.00 ora Romaniei) intr-o sectie de vot din localitatea New Castle din statul New York. Resedinta Clinton este situata in cartierul Chappaque din localitatea New Castle. Prezidentiabila democrata a fost insotita la urne de sotul ei, transmite CNN.

UPDATE 13:00 S-au deschis primele secţiil de votare în scrutinul prezidenţial din SUA



Clinton a obtinut patru voturi, iar Donald Trump a obtinut doua.

Locuitorii din Dixville Notch, New Hampshire, sunt primii care voteaza in alegerile prezidentiale din Statele Unite. Prin traditie, persoanele cu drept de vot se strang la miezul noptii si voteaza. Rezultatele sunt anuntate cateva minute mai tarziu.

Anul acesta au fost inregistrate opt persoane sa voteze, cu una mai multe decat de obicei. Nancy De Palma, care lucreaza in localitate, s-a inregistrat cu numai cateva minute inainte de deschiderea urnelor.

“Mesajul pe care vrem sa il transmitem este ca, daca 100% din oamenii dintr-un orasel se pot trezi la miezul noptii sa voteze, atunci poate ca si restul tarii poate petrece o ora sau doua pentru a iesi la vot de asemenea”, a declarat observatorul scrutinului, Tom Tillotson.

La ora locala 6 (13 ora Romaniei) vor incepe sa se deschida sectiile de vot pe Coasta de Est si majoritatea americanilor vor putea vota. Apoi, pe masura ce ziua avanseaza, se deschid treptat sectiile din toate cele 50 de state americane si Washington D.C, intre 6 si 7 ora locala.

Primele sectii de vot se inchid la 2 ora Romaniei, cand incep sa fie publicate primele proiectii.

Citeste si:

Cinci secrete "intunecate" ale candidatului republican Donald Trump

5 lucruri mai putin stiute despre Hillary Clinton

8 curiozitati despre alegerile din SUA. Cum isi aleg americanii presedintele

CRONOLOGIE: Cele 693 de zile "nebune" ale campaniei prezidentiale americane