“Din informatiile primite de la ghizii si partenerii locali din insula Thassos, dar si de la turistii aflati in aceste zile in concediu pe aceasta insula, situatia incendiilor izbucnite in anumite zone de pe insula, nu afecteaza desfasurarea activitatilor turistice”, a afirmat Pandel, pentru News.ro.

Seful Christian Tour pa mentionat ca astfel de incendii sunt frecvente pe teritoriul Greciei, mai cu seama in lunile de vara, din cauza temperaturilor ridicate, a vantului si a lipsei precipitatilor.

„Niciun turist din cei care isi desfasoara sejurul, in prezent, pe insula Thassos, nu a solicitat intreruperea sejurului si returnarea sa in tara”, a mai spus Pandel.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, pe insula Thassos a fost instituita stare de urgenta in urma incendiilor.

De asemenea, oficialii au decis evacuarea localitatilor Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas si manastirilor Arhanghelul Mihail si Sfantul Pantelimon.

Focul a izbucnit sambata, in zona a patru localitati diferite - Rachoni, Limenaria, Prinos, Aliki - ca urmare a unor trasnete, si apoi s-a extins in zonele sudice ale insulei, din cauza vantului care bate cu intensitate, in directia nord-sud, potrivit News.ro.

Presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat, sambata, pentru News.ro ca pe insula Thassos se aflau in vacanta, in weekend, cateva sute de turisti romani, poate chiar o mie.