"Daca Statele Unite decid sa-si sporeasca dispozitivele militare in Europa de Est si aceste dispozitive sunt indreptate impotriva Rusiei, aceasta va avea suficiente forte si mijloace pentru a da un raspuns adecvat: de la iesirea efectiva din Tratatul INF, pana la consolidarea bateriilor de sisteme cu rachete Iskander de-a lungul frontierelor sale occidentale", a afirmat Ozerov, care este presedintele Comisiei pentru Aparare si Securitate din Senatul rus. El a mentionat ca Rusia isi respecta integral angajamentele asumate in cadrul Tratatului INF si ca Washingtonul recunoaste deschis ca nu are nicio dovada a incalcarii acestui document de catre Moscova. Senatorul a apreciat ca este absurd ca Rusia sa fie amenintata cu stationarea de rachete in Europa. "Santajul ar fi absurd in contextul actual in care Rusia poseda o triada puternica de arme nucleare", a precizat el.
"Potentialul fortelor armate ruse este in masura sa contracareze orice amenintare", a conchis senatorul Ozerov.
Agentia Associated Press a relatat joi ca administratia Obama analizeaza o serie de raspunsuri agresive fata de presupusa incalcare de catre Rusia a unui tratat din perioada Razboiului Rece, inclusiv sa stationeze rachete cu lansare de la sol in Europa care pot distruge preventiv armament rusesc.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Moscova s-ar putea retrage din Tratatul INF daca SUA stationeaza rachete in Europa.