Ban Ki-moon sustine ca Morsi si aliatii sai "sa fie eliberati sau ca dosarele lor sa fie examinate in mod transparent fara intarziere", a explicat Eduardo del Buey.
Mohamed Morsi, care face parte din Fratia Musulmana, este detinut alaturi de unii dintre colaboratorii sai intr-un loc secret de la destituirea sa de catre armata la 3 iulie. Ban "urmareste cu atentie si cu o preocupare crescanda evenimentele din Egipt", a mai explicat del Buey, cu o zi inainte de manifestatii rivale, scrie MEDIAFAX.
Una dintre acestea este organizata de sustinatorii lui Morsi, cealalta a fost lansata de liderul armatei, generalul Abdel Fattah al-Sissi care vrea sa i se acorde un "mandat" pentru a "pune capat terorismului si violentei".
"Inca o data, secretarul general cheama toate partile sa dea dovada de retinere maxima. Acesta sustine dreptul tuturor egiptenilor de a manifesta in mod pasnic", a precizat purtatorul de cuvant al Natiunilor Unite.
Ban Ki-moon "solicita autoritatilor de tranzitie sa asigure legea si ordinea garantand securitatea tuturor egiptenilor", conform del Buey.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ban Ki-moon solicita armatei egiptene sa il elibereze pe Morsi.