Decizia agentiei a fost luata in colaborare cu Ministerul bulgar al Transporturilor, relateaza Novinite.
Guvernul condus de premierul Plamen Oresarski a indicat ca ar putea opri privatizarea transportatorului feroviar de marfa, la scurt timp dupa venirea la putere, la sfarsitul lunii mai.
Agentia pentru privatizare a lansat la jumatatea lunii noiembrie 2012 o a doua procedura de privatizare a diviziei de marfa a BDZ, dupa ce prima procedura a esuat. Cea de-a doua incercare a vanzare a diviziei de marfa a BDZ a inclus numai investitori strategici si financiari, scrie MEDIAFAX.
Vanzarea diviziei de transport de marfa a BDZ avea rolul sa asigure fonduri pentru acoperirea datoriilor uriase ale companiei si sa contribuie la revitalizarea celeilalte unitati a companiei, de transport de pasageri.
"Decizia de anulare a privatizarii a apartinut statului bulgar, dupa ce BDZ Cargo a trimis o scrisoare de informare Agentiei de Privatizare prin care a aratat ca nu poate oferi garantii si un termen limita pentru ridicarea sechestrului pus pe actiunile sale", se arata intr-un comunicat transmis de Grup Feroviar Roman.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bulgaria renunta la privatizarea companiei feroviare de marfa.