Regina Elizabeth a II-a, care a purtat un taior alb, a sosit la clinica londoneza cu putin timp inainte de ora locala 19.00 (18.00 GMT) si a petrecut o jumatate de ora alaturi de sotul ei. La plecarea din spital, suverana britanica nu a facut comentarii pentru presa.
Starea de sanatate a sotului ei "evolueaza asa cum era prevazut pentru acest stadiu precoce. Nu sufera si are un moral bun. Va ramane in spital pentru inca doua saptamani si va urma o perioada de convalescenta de aproximativ doua luni", a anuntat palatul regal intr-un comunicat.
Printul Philip a fost vizitat, luni dupa-amiaza, si de fiul sau Edward. Acesta a fost primul sau vizitator. Intervievat de reporteri despre starea de sanatate a tatalui sau, dupa acea vizita de 20 de minute, contele de Wessex a raspuns: "Se simte bine, multumesc".
Luni dimineata, pe contul sau de Twitter, premierul britanic David Cameron i-a urat ducelui de Edinburgh "o aniversare fericita cu ocazia implinirii varstei de 92 de ani".
Asa cum o cere traditia, salve de tun au fost trase in onoarea printului, din Turnul Londrei si de la Castelul Edinburgh. Printul Philip a fost internat joi intr-un spital privat, London Clinic, scrie MEDIAFAX.
Vineri, Palatul Buckingham a explicat ca ducele de Edinburgh a suportat "o operatie exploratorie" sub anestezie generala in zona abdomenului si ca acesta a reactionat "de o maniera satisfacatoare" la acea interventie, fara sa ofere detalii despre boala de care sufera sotul suveranei britanice.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Printul Philip al Marii Britanii va avea nevoie de doua luni de convalescenta.