Columbia "nu raspunde criteriilor de aderare" la NATO, al carui tratat stabileste ca aceasta este "deschisa statelor din regiunea Atlanticului de Nord", a declarat un oficial de rang inalt din cadrul NATO.

Presedintele columbian Juan Manuel Santos a declarat sambata la Bogota ca, in "iunie, NATO va semna un acord cu Guvernul columbian (...) cu scopul de a initia un proces de apropiere de organizatie". Acest anunt a provocat reactii puternice din partea mai multor lideri latino-americani de stanga, scrie MEDIAFAX.

"Nu exista un plan in viitorul apropiat de semnare a unui parteneriat intre Alianta (Nord-Atlantica) si Columbia", a precizat oficialul de la Bruxelles. "Insa examinam posibilitatea de a desfasura activitati specifice impreuna", a adaugat el, citand un acord de schimb de informatii clasificate.

"Acest acord va fi precursorul unei eventuale viitoare cooperari cu Columbia pe care aliatii o vor stabili via NATO", potrivit acestuia.