Fostul agent KGB, in varsta de 60 de ani, a fost ales la 4 martie 2012 cu 63,6% din voturile exprimate pentru al treilea mandat de presedinte, dupa ce a detinut postul de premier in perioada 2008-2012.
El s-a confruntat, totusi, in acest an, cu o miscare de contestare fara precedent de cand a devenit sef al statului, in 2000. Acestei miscari de contestare, puterea i-a raspuns cu o serie de legi considerate represive de catre opozitie. De asemenea, o serie de opozanti sunt vizati, de atunci, de anchete si risca, in unele cazuri, pedepse grele cu inchisoarea, scrie MEDIAFAX.
In pofida acestor lucruri, aproximativ 65% dintre rusi apreciaza ca Valdimir Putin a facut mai mult bine decat rau de cand se afla la putere, potrivit unei anchete realizate in februarie de Institutul independent Levada.
Potrivit acestui sondaj, 36% dintre persoanele intervievate apreciaza ca el a reusit sa redea Rusiei statutul de mare putere, 28% apreciaza ca a crescut salariile, pensiile si bursele, iar 24% considera ca a reusit sa zdrobeasca separatismul in Rusia. In schimb, 43% cred ca seful statului a esuat sa asigure o repartitie echitabila a bogatiilor intre rusi.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Putin ramane popular in randul rusilor.