Peripețiile unui cuplu din Italia au stârnit amuzamentul pe rețelele de socializare. Doi tineri, cuplul Paola şi Massimo, din Quarate, Italia, au pornit într-o călătorie în Cracovia, oraș turistic din Polonia. Însă tinerii au ajuns la peste o mie de kilometri distanţă, în Craiova, România.
Tinerii au apelat la o cunoscută agenţie de turism din Florenţa pentru a procura două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde îi aşteptau nişte prieteni pentru a petrece o vacanță frumoasă împreună.
Cei doi aveau zborul de pe aeroportul din Bologna spre Cracovia, însă au ajuns tocmai în România, la Craiova. Șocul tinerilor a fost mare.
„În schimb, am plecat de pe aeroportul din Bologna şi am ajuns la Craiova (România). La început am râs, dar apoi ne-am supărat”, spun cei doi.
Cei doi au povestit că eroarea s-a produs din cauza asemănării numelui celor două orașe. Cuplul nu a semnalat careva nereguli deoarece s-au gândit că Craiova este numele orașului scris în poloneză. Astfel, cei doi au urcat în avionul greșit, iar când au coborât din avion au realizat că nu au ajuns la destinația corectă.
"În naivitatea mea, am crezut că acesta este numele oraşului scris în poloneză. Am avut încredere şi ne-am continuat călătoria în pace. Când am coborât la aeroport şi am realizat că suntem în România a fost un şoc”, a spus tânăra.
Din păcate, cuplul din Italia nu a mai avut cum să organizeze un zbor spre Cracovia pe timpul vacanţei rămase, astfel că cei doi s-au cazat la un hotel din orașul românesc Craiova, iar la întoarcere în Italia vor încerca să rezolve situaţia cu agenţia de turism de la care au procurat biletele de avion.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un cuplu din Italia a plecat în vacanţă la Cracovia, dar a ajuns la Craiova. Cum a fost posibil.