Gemeni născuți în zile, luni și ani diferiți

Aylin Yolanda Trujillo și fratele ei, Alfredo Antonio Trujillo au venit pe lume în noaptea de Revelion, înainte și după miezul nopții. Astfel, datele de naștere ale micuților din certificate de naștere vor fi 31 decembrie 2021 și 1 ianuarie 2022. Alfredo s-a născut primul, la ora 23:45, iar Aylin, sora lui, a venit pe lume exact la 00:00, potrivit People.

Frații s-au născut la Centrul Medical Natividad din Salinas, California, care a postat pe Twitter următorul mesaj: „La miezul nopții, Natividad a întâmpinat-o pe Aylin Yolanda Trujillo, primul copil din 2022 din această zonă! Fratele ei geamăn, Alfredo Antonio Trujillo, s-a născut cu 15 minute mai devreme, la 23:45, vineri, 31 decembrie, ceea ce înseamnă că zilele lor de naștere sunt în zile, luni și ani diferiți”.


Anual se nasc în jur de 120.000 de gemeni

Părinții celor doi bebeluși, Fatima Madrigal și Robert Trujillo din Greenfield mai au acasă încă trei copii: două fete și un băiat: „Pentru mine este o nebunie că sunt gemeni și au zile de naștere diferite. Am fost surprinsă și fericită că s-a întâmplat astfel”, a spus mama nou născuților.

Potrivit spitalului Natvidad din SUA, anual se nasc în jur de 120.000 de perechi de gemeni, adică puțin peste 3% din totalul de nașteri: „Însă gemenii cu zile de naștere diferite sunt rari, iar unii estimează că șansa ca gemenii să se nască în ani diferiți este de una la 2 milioane”, a mai precizat spitalul din SUA.