Tânăr mușcat de un păianjen în Ibiza

Tânărul, originar din Țara Galilor se afla în zona San Antonio de pe insulă în vacanță. Adolescentul a fost mușcat de un păianjen pustnic maro, veninos și care poate provoca probleme grave dacă mușcătura nu este tratată de urgență.

Incidentul a avut loc în urmă cu două săptămâni, însă abia acum presa a mediatizat acest caz cutremurător, transmite The Mirror.


Îi vor fi amputate două degete

Tânărul urmează să fie operat în țara natală, după ce medicii l-au supus mai multor teste medicale pentru a înțelege din ce cauză i se umflă mâna dreaptă.

„M-am așezat pe niște trepte și am simțit ceva și m-a înțepat, dar nu m-am gândit la nimic. M-am trezit la 5 dimineața în dimineața următoare pentru că mă ardea mâna și mi se umfla. Am început să mă panichez pentru că mâinile mele deveneau din ce în ce mai mov, iar medicii mi-au spus că nu au mai văzut așa ceva”, a spus tânărul pentru presa locală.


Mușcătora acestor păianjeni provoacă probleme grave

Medicii îi vor amputa două degete, iar din al treilea îi va fi tăiat o parte.

„Milioane de oameni merg în același loc în fiecare an pentru a vedea apusul soarelui și nu li s-a întâmplat nimic înainte de mine”, a mai spus tânărul.

Mușcăturile păianjenului brun veninos au nevoie de îngrijiri medicale imediate, iar dacă nu sunt tratate, pot duce la necroze, care se pot transforma în cangrene. Aceste animale pot supraviețui până la zece luni fără apă sau mâncare.