Un tânăr din Capitală în vârstă de 18 ani s-a rătăcit, sâmbătă, pe munte, în Bucegi, în timp ce cobora cu schiurile, dar a reuşit să iasă din zona periculoasa singur.

Tânărul era complet echipat pentru expediţie, dar a realizat că odată cu lăsarea întunericului nu va reuşi să coboare singur, iar şansele să poată fi găsit noaptea erau mici. Pentru a rămâne în siguranță și pentru a trece cu bine de noapte, tânărul și-a construit o vizuină din zăpadă.

Duminică dimineaţa, acesta a reușit să coboare singur de pe munte, deşi salvamontiştii din Prahova şi Buşteni l-au căutat inclusiv cu elicopterul. Fiind fără baterie la telefon, tânărul nu a reuşit să anunţe salvatorii.

„Tânărul a scăpat cu viaţă după o noapte petrecută într-un adăpost pe care l-a făcut în zăpadă. S-a învelit in folia de supravieţuire şi a rămas ascuns până dimineaţă”, au transmis salvamontiştii, potrivit Mediafax.