"Din ce in ce mai des vedem aceste iesiri in care Iohannis joaca rolul de comunicator al acestui sistem pe care noi il numim statul paralel, care inca functioneaza. Nu am vazut sa se autosesizeze Iohannis in ceea ce priveste protocoalele secrete. Nu exista pe planeta numita Terra protocoale secrete intre serviciile secrete si parchet, ICCJ, CSM, toate s-au petrecut numai in Romania. Suntem exemplu negativ total la nivel planetar fata de ceea ce inseamna intoleranta si dictatura", a declarat social-democratul la Digi24.

El a sustinut ca presedintele devine un ”agent al acestui sistem”.

"In loc sa se autosesizeze la chestiunile astea si sa spuna ca nu e permis intr-o democratie castigata cu sange de generatia mea acum 29 de ani (...), Iohannis devine un fel de agent al acestui sistem care dovedeste care e rolul sau in aceasta ecuatie. Daca el considera ca in aceasta maniera va castiga un nou mandat la prezidentiale, eu zic ca se insala total. dar trebuie sa mai rezistam un an si un pic", a declarat Codrin Stefanescu.

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, miercuri, ca trimite la Curtea Constitutionala intregul pachet al legilor justitiei si sesizeaza Comisia de la Venetia, el adresand si un apel CCR sa nu se grabeasca si sa conlucreze cu organismul european.

Presedintele a precizat ca, dupa ce Curtea Constitutionala se va exprima asupra actelor normative, va face o noua analiza a legilor si va decide atunci daca se impune o noua reexaminare a celor trei legi de catre Parlament.