Studiul cercetatorilor americani, publicat in Journal of Consumer Research, a analizat datele oferite de 2.500 de clienti, pe o perioada de peste sase ani, autorii lucrarii descoperind ca, in timp ce singuratatea contribuie la "materialism", cele doua au o relatie bidirectionala, scrie MEDIAFAX.

Definind materialismul ca "importanta pe care consumatorii o acorda achizitionarii si detinerii unor bunuri materiale", studiul sustine ca acesta poate afecta relatiile sociale, determinand amplificarea sentimentului de singuratate. Cercetatorii au descoperit ca acest cerc vicios se aplica doar in cazul a doua subtipuri de materialism - "achizitionarea unor bunuri ca sursa de fericire" si "posesia definita ca succes", amandoua amplificand, in timp, sentimentul de singuratate.

Daca oamenii se asteapta ca achizitionarea unei rochii sa vindece un sentiment interior de nefericire sau daca o fac doar pentru a le arata prietenilor si colegilor cat de fericiti sunt, aceasta actiune ar putea conduce la o stare de singuratate mult mai accentuata decat inainte de sesiunea de cumparaturi.