La doi ani dupa zborul istoric al lui Iuri Gagarin - autorul primului zbor uman in spatiu -, Valentina Tereskova a ajuns in spatiu la bordul vehiculului Vostok-6 si a devenit, la varsta de 26 de ani, o eroina nationala.
Ea a ramas pana in zilele noastre singura femeie din lume care a efectuat un zbor individual in spatiu, fara coechipier.
In aprilie 1962, cinci femei sovietice au fost selectionate in cel mai mare secret, pentru un zbor spatial: doua inginere, o invatatoare, o stenografa si o muncitoare care efectuase 90 de salturi intr-un club de parasutisti amatori, Valentina Teraskova.
Dupa sapte luni de antrenamente intense, Tereskova este aceea care a fost aleasa, probabil datorita biografiei sale, considerata ideala pentru regimul sovietic. Provenind dintr-o familie de tarani, ea conducea in epoca sectia de tineri comunisti (Comsomol) dintr-o uzina de textile din Iaroslavl, o localitate aflata la o distanta de 280 de kilometri de Moscova.
Totul se petrecea in cel mai mare secret si familia ei a aflat despre reusita Valentinei abia atunci cand Moscova a anuntat evenimentul pentru lumea intreaga. Cand Valentina a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, un alt vehicul spatial sovietic, Vostok-5, lansat cu doua zile inainte si pilotat de cosmonautul Valeri Bykovski, se afla deja pe orbita. In timpul misiunii sale de trei zile, capsula Vostok-6 in care se afla Valentina Tereskova a efectuat 48 de rotatii in jurul Terrei. Cei doi cosmonauti au comunicat intre ei, iar Tereskova a putut chiar sa ii cante lui Bykovski, scrie MEDIAFAX.
Insa zborul Valentinei Tereskova s-a derulat cu multiple dificultati, ale caror detalii au fost dezvaluite abia dupa prabusirea URSS.
"O problema a aparut chiar in prima zi de zbor", a povestit Valentina Tereskova, intr-o conferinta de presa organizata la Moscova la inceputul lunii iunie.
"Din cauza unei erori tehnice, vehiculul era programat nu pentru o aterizare, ci pentru o urcare" in spatiu si se indeparta tot mai mult de Terra, a dezvaluit ea.
Orbita vehiculului a fost corectata, insa constructorul Serghei Korolev, cel care a trimis-o in spatiu, i-a cerut Valentinei sa nu vorbeasca cu nimeni despre acel incident. "Am pastrat secretul timp de 30 de ani", a spus ea.
In raportul ei oficial, cosmonauta rusa a spus ca, in timpul zborului, costumul ei - inspirat de cel de scafandru - o ranea la unul dintre picioare, iar casca, foarte grea pe umeri, ii strangea capul. Ea a dezvaluit si faptul ca a vomat in timpul zborului.
Toate aceste informatii au fost pastrate sub tacere in epoca, pentru a nu afecta imaginea triumfala a primului zbor in spatiu realizat de o femeie.
Aterizarea Valentinei Tereskova a generat multe ingrijorari la sol. Comunicatiile cu Terra s-au intrerupt chiar inainte de debutul operatiunii de coborare, a povestit generalul sovietic Nicolai Kamanin, care coordona la acea vreme industria spatiala rusa.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Valentina Tereskova, prima femeie care a ajuns in spatiu, acum 50 de ani.