Varianta horror a poveștii „Capra cu trei iezi“ din 28 octombrie

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite povești ale românilor scrise de Ion Creangă este „Capra cu trei iezi“. Pe parcursul anilor aceasta a fost montată în piese de teatru, în desene animate pentru copii și chiar filme. Însă de această dată povestea vine cu varianta horror în care se evidențiază latura negativă a omului. Filmul este regizat de Victor Canache, avându-i în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi.

Acțiunea are loc într-un sat din România în secolul al XIX-lea. Filmul spune povestea unei văduve și mamă a trei copii (Maia Morgenstern) care este nevoită să înfrunte toate greutățile și mai ales să facă față unui vechi prieten de familie care, atunci când îi vede singuratici și fără apărare, își scoate la iveală adevărata sa natură sadică (Marius Bodochi). Rolurile celor trei copii sunt interpretate de Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina şi Silviu Corbu.

Având la bază una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creangă, ecranizarea își propune să evidențieze adevărata natură a poveştii pentru copii şi să prezinte istoria dintr- nouă perspectivă, cea care prezintă imaginea reală a celor întâmplate.

Povestea „Capra cu trei iezi“ a fost inclusă în ciclul de învățământ primar la scurt timp după ce povestea a fost publicată și ilustrată în primele pagini ale Abecedarului din anii ‘70-‘90. Aceasta este una dintre cele mai dorite povești de către copii, dar și una dintre cele mai populare. Filmul redă pas cu pas acțiunea poveștii lui Creangă și păstrează limbajul original pentru a pătrunde cât mai bine în esența firului narativ. Ecranizarea a primit Premiul publicului la secțiunea Zilele Filmului Românesc, la TIFF 2022. Din 28 octombrie, filmul „Capra cu trei iezi“ va putea fi vizionat în toate cinematografele din țară.