Acolo, de la ora 19:00, muzica lor exuberantă va colora spațiul dintre blocuri, spre bucuria auditorilor. Ultima escală a proiectului va avea loc duminică, 18 septembrie 2022, tot de la ora 19:00, în Parcul Obor, unde locuitorii vor putea gusta valsuri, tango-uri, tarantelle, baroc și ritmuri latino-americane într-o formulă spumoasă, înviorătoare, cu chitară, percuții și handpan.

Proiectul “Se cântă în 2”, desfășurat în luna septembrie în parcurile mici, de cartier, din Sectorul 2, și-a propus să ducă frumosul și muzica spre locuitorii mai puțin norocoși, ce nu au în mod curent posibilitatea de a participa la concerte, și să le ofere acestora nu atât recitaluri în sensul clasic și sobru al cuvântului, cât prilejul unor serate muzicale deschise, comunitare. Astfel, proiectul a inclus șase întâlniri degajate cu publicul, șase agape prietenoase și simpatice, cu artiști ce-și împărtășesc exuberant muzica, înconjurați de oameni așezați pe băncuțe, dansând sau bătând ritmul din picior, trăind bucuria de a fi împreună. Proiectul a fost organizat de Asociația Culturală Kitarodia și cofinanțat de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București, intrarea pentru public fiind liberă.

SE CÂNTĂ ÎN 2 - agape muzicale cu Maxim Belciug și Gabriel Bălașa sub cerul liber | Facebook

https://youtu.be/HZAKFpTU58E