Momentul Elenei Gatcin i-a impresionat pe jurați, lăsându-i fără cuvinte și aplaudând prestația acesteia în picioare. Profund emoționat, Florin Călinescu a comparat prestația Elenei cu măreția piramidelor și a Cascadei Niagara:
„Mi se pare că prea multe nu sunt de adăugat aici. Este ca și cum ajungi și vezi piramidele sau munții sau cascada...Să spui: băi, Niagaro, ce faci tu aici?...Sunteți în posesia unei prestații de necomentat pentru mine”.
Andra este cea care a apăsat pe Golden Buzz, fiind mută de admirație, trezindu-i totodată și amintiri frumoase:
„M-ai lăsat fără grai, cu piele de găină, m-ai dus prin toate stările. Ai ales un cântec care pentru mine înseamnă ceva, pentru că am început să-l cânt cu fratele meu, când eram mici. Când văd un om atât de talentat, trebuie să-i recunosc meritele și nu am altfel cum decât să apăs acest buton. Îl meriți din plin. Mergi în semifinală!”
„Elena este talentată, muzicală, improvizează, este un om cu suflet muzical, simte muzica parcă la un alt nivel. Ea a transformat o melodie pe care noi o știm cu toții. A cântat-o și în stilul Aurei, și mai jazz și cu un simț muzical de n-aveai cum să reacționezi. Pur și simplu mi-a fugit mâna spre butonul auriu. E păcat să nu răsplătim oamenii ăștia care fac muzică de atâția ani”, a mai adăugat Andra.
„M-a fermecat tot la Elena, de la apariție, la interpretare, la cum cânta la pian. A fost de departe cea mai frumoasă interpretare a acestei piese. Femeia aceasta este divină. Dacă ar fi așa, după sufletul meu, ea ar merita să câștige ediția asta de Românii au talent”, a comentat Andi Moisescu.
Elena a recunoscut că nu s-a așteptat la o asemenea reacție și apreciere din partea juriului.
„Eu am fost total surprinsă, mă așteptam la un da, doi, trei. Da, mulțumesc, la revedere... Nu credeam niciodată că o să fiu în postura asta”
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Moment de Golden Buzz. Elena Gatcin a făcut „pielea de găină” juriului de la Românii au Talent.