Automobilul Maserati Spyder biturbo convertible are un preţ de pornire de 8.000 de euro şi se remarcă printr-un service proiectat de specialistul Maserati Bill McGrath, fiind realizată în conformitate cu cerinţe personale ale celebrului cântăreţ Elton John.

Artistul a solicitat în mod expres ca designul interior al exemplarului ales să fie diferit, astfel că scaunele maşinii au fost tapiţate cu piele albă, iar marginile acestora au fost cusute cu roşu.

Maşina are toate manualele sale în portofelul original din piele, alături de rola originală a pieselor şi o serie de opţiuni şi accesorii speciale instalate din fabrică înainte de livrarea către Sir Elton John, inclusiv jante de tip split rim, precum şi o modernizare a echipamentului stereo care, la vremea respectivă, a costat 4.000 de lire sterline.

Maşina a fost proiectată şi realizată de o celebră companie de designeri de talie mondială şi a participat la Campionatul Britanic de autoturisme de la sfârşitul anilor 1980, dar şi la Campionatul European de autoturisme şi Campionatul Mondial de autoturisme din 1987.

Maşina se poate vedea până joi, 25 martie, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

„Licitaţia de Curiozităţi Tehnice”, va avea loc joi, 25 martie, ora 18:30, pe platforma Artmark Live. Amatorii de maşini pot testa până atunci autovehiculul sau pot propune oferte pentru această piesă de colecţie, potrivit Mediafax.