• Ia în calcul instrumentele de protecție financiară pentru situații neprevăzute
  • Atunci când ești freelancer, pe lângă desfășurarea activităților tale contractuale, trebuie să păstrezi contactul cu clienții, să te promovezi și să cauți mereu oportunități de dezvoltare.

    Cu o viață atât de activă, oricât de mult ai încerca să planifici lucrurile, mereu există loc de situații neprevăzute. În timp ce unele se pot transforma în oportunități, altele devin lecții. De aceea, este important, încă de la început de drum, să iei în calcul instrumente de protecție financiară care să te ajute în astfel de situații.

    Fie că vorbim despre un asigurarea locuinței sau a unor bunuri importante, e bine de știut că ai la dispoziție o serie de instrumente financiare care să îți permită să faci față unor situații neprevăzute din orice punct de vedere.

    Totodată, pe lângă un abonament medical, care îți oferă acces la consultații și investigații de specialitate, un instrument care poate fi util pentru tine este asigurarea de sănătate prin care beneficiezi de sprijin financiar în cazul unui diagnostic grav. La confirmarea diagnosticului cu una dintre afecțiunile acoperite, vei beneficia de o sumă asigurată prin care să găseşti soluțiile optime pentru tine de îmbunătăţire a stării fizice.


  • Construiește-ți o rețea solidă de parteneri și clienți
  • O rețea solidă de parteneri și clienți îți poate aduce noi oportunități de colaborare și creștere a afacerii tale, cum ar fi noi proiecte pe termen lung și dezvoltarea portofoliului de produse/servicii. De aceea, construirea unei astfel de rețele este importantă pentru viitorul tău ca freelancer. Iată câteva acțiuni care te pot ajuta la începutul carierei tale să-ți construiești și să-ți extinzi rețeaua de parteneri și clienți:



    • Participă la evenimente din industria ta și implică-te activ în comunitatea profesională.


    • Asigură-te că oferi servicii de calitate actualilor clienți. Cel mai probabil, aceștia te vor recomanda mai departe și vei obține noi oportunități.


    • Creează-ți o prezență online puternică prin intermediul rețelelor de socializare și al site-ului propriu.



  • Asigură-te că plătești toate taxele la timp
  • Atunci când activezi ca freelancer, este important să deții o formă legală de organizare, cum ar fi PFA, II sau SA, pentru a-ți desfășura activitatea în legalitate. Apoi, indiferent de forma de organizare pe care o alegi, este important să colaborezi cu un contabil care să-ți explice ce taxe ai de plătit, unde și când, pentru a evita eventualele probleme cu administrația financiară.

    Tot în acest context, este bine de știut că în activitatea ta vei avea diverse cheltuieli care pot influența taxele pe venit pe care le plătești anual. De exemplu, există cheltuieli deductibile total (cele care au legătură cu activitatea), parțial (cheltuielile cu combustibilul sau cele de protocol) și cheltuieli nedeductibile. Roagă contabilul cu care lucrezi să-ți ofere mai multe detalii despre aceste tipuri de cheltuieli pentru a înțelege mai bine ce presupune plata taxelor și impozitelor.

    Ca freelancer la început de drum, este important să fii proactiv, astfel încât să iei decizii responsabile pentru viitorul tău. Folosește-te de ideile din acest articol și protejează-ți viitorul ca să-ți poți construi viața pe care ți-o dorești.