Dolarul american a atins un nou maxim din ultimii 20 de ani

În tot acest timp, moneda euro a ținut sub control dolarul american, care a fost susţinut de aşteptările tot mai mari de creştere a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană

Indicele dolarului a atins un nou vârf al recordului din ultimii 20 de ani. Dolarul american a crescut cu 0,73% faţă de yenul japonez, iar lira britanică a înregistrat un nou minim al ultimilor 2 ani şi jumătate, în timp ce volumul tranzacțiilor a fost la nivel scăzut.

Preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell a declarat în cadrul conferinței băncii centrale americane de la Jackson Hole din Wyoming, că Fed va majora dobânzile atât de mult cât va fi necesar pentru a restricţiona creşterea. Ba mai mult, acestea se vor menține la nivel pentru o anumită perioadă pentru a reduce inflaţia care la moment este de peste trei ori mai mare decât obiectivul oficial al Fed, de 2%.


”Comentariile lui Powell au susţinut aşteptările că dobânzile pentru fondurile Fed vor fi ridicate o perioadă lungă de timp. Aşteptările că Fed va începe să reducă dobânzile la mijlocul anului 2023 este prematură”, a declarat Kenneth Broux, analist valutar la Societe Generale.



Cât de mult a crescut euro față de dolar

Pieţele monetare au fost în așteaptarea unei creșteri mai agresivă a dobânzii Fed în septembrie, însă şansele unei creşteri de 0,75 de puncte procentuale este acum în jur de 70%. De asemenea, randamentele trezoreriei SUA au crescut, astfel randamentele obligaţiunilor pe doi ani au atins un maxim din ultimii 15 ani, de aproximativ 3,49%.


„Moneda euro a urcat mult mai sus, ajutată de comentariile şi zvonurile legate de BCE, inclusiv contemplarea unei creşteri de 0,75 puncte procentuale, la reuniunea BCE din 8 septembrie”, a declarat Derek Holt, şeful departamentului economic al pieţelor de capital la Scotiabank.


Moneda euro a crescut cu 0,34% faţă de dolarul american, însă chiar și așa acesta a rămas sub paritate, la 0,99985 dolari pe unitate.